În perioada 19-26 iulie 2017, ca urmare a Acordului de Grant semnat între Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și Delegația Uniunii Europene (UE) în Republica Moldova privind „Elaborarea proiectelor tehnice și a documentației de licitație pentru lucrările de construcție în cadrul proiectelor selectate ce țin de domeniul aprovizionare cu apă și canalizare (AAC) și eficiența energetică (EE) în cele trei Regiuni de Dezvoltare din Republica Moldova”, au avut loc Ședințele regionale de lansare pentru implementarea Acțiunii finanțate de UE, care urmează să fie realizată prin intermediul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL).

La eveniment au participat reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC), Consiliilor Regionale pentru Dezvoltare (CRD), Agențiilor de Dezvoltare Regională (ADR), beneficiarii proiectelor, președinți ai raioanleor beneficiare, precum și primarii localităților beneficiare, managerii locali de proiecte și reprezentanții proiectului MSPL.

În cadrul ședințelor au fost prezentate modalitatea de implementare a proiectelor cu finanțare UE prin intermediul MSPL, ADR și Autorităților Publice Locale (APL), aspectele legale, măsurile de monitorizare și raportare, manualul de implementare, precum și structura echipei de implementare. Totodată, au fost prezentate rezultatele verificării Conceptelor de proiecte viabile și situația lor curentă. Aceste proiecte vor fi implementate în două faze. Este vorba de Faza I – în cadrul căreia vor fi elaborate proiectele tehnice și documentația de licitație, și Faza II – implementarea fizică a infrastructurii.

Dietrich Hahn, Consultant Internaţional Superior din cadrul MSPL, a menționat că, în rezultatul implementării proiectelor, cele mai importante vor fi rezultatele concrete pentru populație. „Sunt două domenii prioritare spre care se orientează acest proiect și anume: aprovizionarea cu servicii calitative de apă și canalizare și eficiența energetică”, a precizat Dietrich Hahn.

Ținem să menționăm că bugetul total al Fazei I este de 3,5 milioane Euro oferite de către Uniunea Europeană și 325 mii Euro oferiți de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare. Perioada de implementare este de 18 luni.

Documentația tehnică elaborată în cadrul proiectului va permite începerea concretă a investițiilor în 2018 în sectoarele de Aprovizionare cu Apă și Canalizare și Eficiență Energetică a clădirilor publice în Regiunile Republicii Moldova.

******************
Proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL) este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor al Republicii Moldova și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Uniunea Europeană, Guvernul României, Guvernul Suediei și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).