Reprezentanții sectorului privat își consolidează capacitățile privind procedurile de achiziții publice în cadrul sesiunilor informative, organizate de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, în parteneriat cu Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Evenimentele au loc în cadrul Proiectului ,,Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova”, componenta ,,Acordarea suportului complementar sectorului privat”, din sursele oferite de Uniunea Europeană.

La seminare, operatorii economici ce desfășoară activități în domeniile de alimentare cu apă și canalizare, gestionare a deșeurilor solide, eficiența energetică a clădirilor publice, precum și drumuri locale și regionale sunt informați cu privire la procedurile de achiziții publice. Astfel, aceștia au toate șansele pentru depunerea și implementarea ofertelor coerente și realiste pentru licitații publice aferente proiectelor de investiții în zona publică.

Seminarul a fost facilitat de Ecaterina Grib, expert în achiziții, care a pus în discuție subiecte ce țin de evaluarea procedurilor de achiziție, precum și excluderea forțată a operatorilor economici, încălcările frecvent întâlnite ale operatorilor economici și ale autorităților contractante. De asemenea, expertul a subliniat importanța termenelor specifice fiecărei proceduri de achiziție publică, precum și drepturile și obligațiile autorităților contractante și a operatorilor economici în cadrul procedurilor de achiziție, evidențiind necesitatea documentării părților și, nu în ultimul rând, respectarea acestora.

Seminarele sunt organizate în 8 localități din țară: Bălți, Soroca, Edineț, Orhei, Hîncești, Ungheni, Cahul și Tighina; orarul seminarelor poate fi consultat aici.

Din 8 seminare propuse, 5 au fost organizate deja în localitățile Ungheni, Hîncești, Cahul, Bălți și Edineț, unde au participat peste 100 de operatori economici.

Pentru înscrierea la seminare și informații suplimentare, puteți contacta persoana responsabilă din cadrul Direcției Dezvoltarea Mediului de Afaceri a Camerei de Comerț și Industrie, Dorin Rojnevschi, la numărul de telefon 022 22-33-10 sau la adresa de e-mail: project@chamber.md.