70 de angajați ai 40 de întreprinderi furnizoare de servicii de aprovizionare cu apă și canalizare (AAC) din Republica Moldova vor fi instruiți în domeniul managementului clienților și relații publice în perioada 15-18 septembrie.

Acesta este primul modul din cadrul Programului național de creștere a capacităților operatorilor din domeniul AAC, care a fost lansat astăzi, 15 septembrie 2015 la Chișinău. Pentru anul 2015, Programul prevede elaborarea materialelor de instruire pentru 6 module selectate de Asociația “Moldova Apa Canal” (AMAC) și instituționalizarea lor prin intermediul Universității Tehnice din Moldova (UTM), Institutului de Formare Continuă.

În cadrul evenimentului de lansare, Dietrich Hahn, consultant internaţional superior în domeniul serviciilor publice locale, Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) a menționat că: “Prin intermediul acestui Progam și implicit proiectul  “Modernizarea Serviciilor Publice Locale” (MSPL), are drept obiectiv dezvoltarea capacităților manageriale și tehnice pentru operatorii din domeniul AAC, care este unul din pilonii cei mai importanți pentru servicii publice calitative. Acest fapt va contribui direct la dezvoltarea locală și regională”.

Scott Johnson, directorul Proiectul de Susţinere a Autorităţilor Locale din Republica Moldova (LGSP) a salutat participanții prezenți la acest eveniment și a menționat că USAID prin intermediul proiectului LGSP: “va continua să susțină astfel de activități și proiecte complexe, care au drept scop susținerea capacităților operatorilor AMAC”.

Iurie Nistor, director executiv AMAC, a mulțumit partenerilor de dezvoltare pentru suportul și asistența oferită și a subliniat că: “există câteva probleme pentru noi, operatorii din domeniul AAC, una din ele este aceea că nu știm și nu avem capacități să vindem apa, iar primul modul al acestui Program ne va ajuta în acests sens. Alta e că pierdem foarte multă apă, aproximativ 44%, din cauza echipamentului învechit. Dacă vom reuși să le rezolvăm, atunci vom reuși să modernizăm și să reformăm acest domeniu”.

Sergiu Cecan, șeful Direcţiei relaţii cu instituţiile de dezvoltare regională, Mnisterul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC): “Programul în sine și primul modul, care începe astăzi, este unul foarte important pentru că urmărește îmbunătățirea relațiilor dintre operatorii din domeniul AAC și publicul larg. Doar astfel populația va conștientiza cât de importantă și prețioasă este apa”.

Programului național de creștere a capacităților Operatorilor din domeniul AAC este constituit din 17 module. Beneficiarii acestui program sunt reprezentanții întreprinderilor din domeniul apă-canalizare atât membrii cât și non-membrii AMAC, beneficiari ai Fondului National de Dezvoltare Regionala (FNDR) și proiectelor MSPL al GIZ și LGSP al USAID. Programul este organizat de către AMAC în parteneriat cu Institutul de Formare Continuă al UTM, cu suportul Guvernelor Germaniei, Suediei și USAID pentru anul 2015, și Elveției începând din anul 2016.

Proiectul „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova” este implementat de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ) şi este sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida), Ministerul Afacerilor Externe al României și Uniunea Europeană.