Asociaţia Presei Independente (API) vă invită să participaţi la un „club de presă” la tema dezvoltării regionale care va avea loc marţi, 11 martie 2014, la Cimişlia (restaurantul „Moldova”, str. Mihai Eminescu 44A).

La „clubul de presă” sunt invitaţi jurnaliştii tuturor instituţiilor mass-media locale şi regionale din raioanele de sud ale Republicii Moldova (Leova, Cantemir, Cahul, Cimişlia, Basarabeasca, Taraclia, Căuşeni, Ştefan-Vodă), conducătorii Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud, managerii unor proiecte de dezvoltare regională. Discuţiile se vor axa pe diferite aspecte ale dezvoltării regionale ca prioritate-cheie la nivel naţional.

La „clubul de presă” vor participa:

  • Maria Culeşov, director ADR Sud, 
  • Vera Ciuchitu – managerul proiectului „Complexul sportiv Căuşeni”, 
  • Ion Veste – managerul proiectului „Construcţia drumului de acces spre casa-muzeu Alexei Mateevici”, 
  • Ioana Leorda – managerul proiectului „Construcţia drumului Sagaidac-Porumbrei”, 
  • Vasile Tocaru – managerul proiectului „Construcţia drumului Codreni-Sagaidacul Nou”.

„Clubul de presă” va începe la ora 12:00 şi se va încheia la 15:00.
Jurnaliştii care doresc să participe la „clubul de presă” sunt rugaţi să ne informeze la telefonul: 022 210602 sau printr-un e-mail: stela.roman@api.md (Persoană de contact: Stela Roman).

API va rambursa cheltuielile de transport ale participanţilor care vor veni la Cimişlia din alte localităţi.

Evenimentul are loc în cadrul proiectului „Eforturi integrate pentru promovarea dezvoltării regionale în agenda mass-media” care se desfăşoară cu sprijinul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova”, din sursele oferite de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ). Proiectul este implementat de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ), în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor.