print
A fost semnat contractul de achiziționare a serviciilor de proiectare investiții pentru creșterea eficienței energetice a Liceului Teoretic „Constantin Spătaru” or.Leova, cu finanțare din fondurile UE
05.07.2018
207 Accesări

Conducându-se de Regulamentul GIZ Moldova în domeniul achizițiilor publice adaptat la condițiile PRAG UE și în baza Deciziei nr.03/18 din 18.06.2018, grupul de lucru pentru achiziții din cadrul Agenției de Dezvoltare Regională Sud a decis să atribuie contractul de achiziționare a serviciilor de proiectare investiții în cadrul proiectului „Creșterea eficienței energetice pentru Liceul Teoretic "Constantin Spătaru" oraș Leova" consorțiului SRL Arhideea Grup și Conado Design SRL.

Astfel, în data de 2 iulie 2018, autoritatea contractantă, Agenția de Dezvoltare Regională Sud a semnat contractul de achiziționare a serviciilor de proiectare cu beneficiarul proiectului - primăria or.Leova și SRL "Arhideea- Grup", cu valoare de ofertă - 1 335 000,00 (un milion trei sute treizeci și cinci de mii lei) TVA cota "0" zero. 

Menționăm că două instituţii şcolare din raioanele Leova şi Basarabeasca vor beneficia, graţie suportului Uniunii Europene, de proiecte de eficienţă energetică. În acest sens, Uniunea Europeană va acorda Republicii Moldova aproximativ 3,3 milioane de euro. Măsurile de eficiență energetică, care vor fi implementate în cadrul școlilor vor asigura condiții optime pentru activitatea profesională a personalului și studiile elevilor din mai multe localități. Bugetul total al Proiectului de țară "Construcția infrastructurii de Aprovizionare cu Apă și Canalizare, precum și de Eficiență Energetică în clădirile publice", finanțat de Uniunea Europeană, este de circa 43 milioane Euro, iar implementarea acestuia este prevăzută până la finele anului 2020.  

**********************

Proiectul de creștere a eficienței energetice este finanțat de Uniunea Europeană în cadrul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova", care este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Guvernul Suediei, Guvernul României și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).

 

Tel +373 22 228319
Fax +373 22 000238
Copyright © 2018 Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova Toate drepturile rezervate.