Prima   »  Ştiri & Galerii foto   »  Ştirile proiectului » 70 de primării din raioanele Șoldănești, Florești și Rezina au semnat acorduri de cooperare intercomunitară pentru prestarea de comun a serviciului de gestionare a deşeurilor

70 de primării din raioanele Șoldănești, Florești și Rezina au semnat acorduri de cooperare intercomunitară pentru prestarea de comun a serviciului de gestionare a deşeurilor

  imprimare
12.10.2012   407 Accesări   ADR Centru

În perioada august-septembrie 2012, 70 de primării din raioanele Șoldănești, Florești și Rezina au semnat acorduri de cooperare intercomunitară pentru prestarea de comun a serviciului de gestionare a deşeurilor.

Astfel, la 11 octombrie curent a avut loc prima şedinţă a Grupurilor de lucru locale de nivel inter-raional. La eveniment s-au decis activităţile necesare pentru a identifica cea mai eficientă formulă legală, instituţională, financiară şi tehnică de crearea a structuri de management a deşeurilor.

Abordarea de regionalizare a serviciilor este una pilot pentru Republica Moldova. Or, cooperarea intercomunitară, pentru prestarea în comun a serviciilor publice, duce la eficientizarea domeniilor de prestare. Pentru micro-regiunea Șoldănești, Florești și Rezina, va fi implementat un proiect pilot de gestionare a deșeurilor solide, cu sprijinul GIZ. Această inițiativă reprezintă un exemplu de cooperare care depășește hotarele regiunilor de dezvoltare. Astfel, Agențiile de Dezvoltare Regională Centru (raionul Șoldănești și Rezina) și Nord (raionul Florești) vor asigura buna desfășurare a proiectului.

De sistemul comun de management al deșeurilor solide va beneficia populația celor trei raioane, care se cifrează la apr. 200 000 de locuitori. Va fi construit un depozit sanitar la Șoldănești, două centre de reciclare la Șoldănești și Florești și două stații de transfer la Cotiujenii Mari și Florești. La această etapă se pregătește procesul de achiziții pentru procurarea echipamentului necesar.

De asemenea, GIZ sprijină administraţiile publice locale la extinderea şi modernizarea serviciilor publice locale pe alte două domenii de referinţă: eficienţa energetică; aprovizionarea cu apă și canalizare. Suportul proiectului GIZ este acordat prin intermediul Agenţiilor de Dezvoltare Regională. Totodată, proiectul acordă asistenţă la programarea şi planificarea regională. 

Proiectul „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova" este implementat de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ) şi este sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) şi Ministerul Afacerilor Externe al României.

Comentarii Adaugă comentariu
Nume, Prenume *:
E-mail:
Comentariu * caractere rămase