Prima   »  Ştiri & Galerii foto   »  Ştirile proiectului » 17 manageri de proiecte au învățat bune practici în procesele de monitorizare și raportare bazată pe rezultate a proiectelor de servicii publice

17 manageri de proiecte au învățat bune practici în procesele de monitorizare și raportare bazată pe rezultate a proiectelor de servicii publice

  imprimare
07.09.2018   115 Accesări  

În perioada 5-6 septembrie 2018, a fost organizat un atelier de lucru pentru managerii proiectelor de servicii, la care au participat managerii celor 17 proiecte de servicii publice, dar și consultanții regionali din cadrul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL). Evenimentul a avut drept obiectiv schimbul de experiențe privind raportarea trimestrială a progreselor și rezultatelor, identificarea și monitorizarea riscurilor, elaborarea listelor de verificare pentru gestionarea proiectelor și organizarea lucrului Comitetelor Directoare Locale.

Pe parcursul celor două zile de lucru, facilitatorii atelierului – consultanții naționali MSPL, Vasile Brașovschi și Elena Spânu – au discutat și le-au prezentat participanților informații despre fișele indicatorilor de proiecte, bune practici privind documentarea, raportarea și monitorizarea proiectelor, precum și aspecte de comunicare și vizibilitate.

Victoria Ciobanu, manager de proiect AAC Cahul: „Un atelier de lucru foarte eficient, pentru că ne va ajuta în activitățile de monitorizare și raportare din cadrul proiectelor pe care le coordonăm”.

Nicolae Preguza, manager de proiect AAC Călărași: „Un exercițiu destul de interesant și de la care am plecat cu multe cunoștințe noi, care cu siguranță mă vor ajuta în munca mea de zi cu zi. Ar fi bine dacă astfel de evenimente ar fi organizate mai des, pentru că, în primul rând învățăm foarte multe lucruri noi, dar, de asemenea, avem posibilitatea să ne întâlnim cu colegii noștri de la alte proiecte și să facem schimb de experiență și practici între noi”.

Oxana Ciobanu, manager de proiect AAC Ungheni: „A fost un seminar interactiv. Am clarificat aspectele ce țin de raportare, fișele de indicatori, dar și regulile de vizibilitate a proiectului. Am învățat foarte multe din experiența colegilor”.

Atelierul de lucru a fot organizat în cadrul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

****************
Proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova" (MSPL) este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Uniunea Europeană, Guvernul României, Guvernul Suediei și Agenţia Elvețiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).

Comentarii Adaugă comentariu
Nume, Prenume *:
E-mail:
Comentariu * caractere rămase