Prima   »  Ştiri & Galerii foto   »  Ştirile proiectului » Noi valențe în cooperarea Academiei de Administrare Publică și GIZ

Noi valențe în cooperarea Academiei de Administrare Publică și GIZ

  imprimare
24.01.2018   777 Accesări   APA

La 23 ianuarie 2018, rectorul Academiei de Administrare Publică (APA), Oleg Balan a avut o întâlnire cu Christina Otto, managerul de proiect „Modernizarea serviciilor publice în Republica Moldova” (MSPL), implentat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Din delegație MSPL/GIZ au mai făcut parte Alexandr Muravschi, consultant național superior în domeniul politicii de coordonare a dezvoltării regionale, Simon Boehler, consultant internațional în dezvoltarea capacităților și Tatiana Bîlba, consultant.

În cadrul întrevederii au fost discutate aspecte ce țin de desfășurarea reformei administrative în Republica Moldova și rolul APA în acest proces, precum și perspectivele de cooperare ale Academiei cu GIZ.

Oleg Balan a apreciat buna cooperare dintre APA și GIZ, prin intermediul căreia pe parcursul ultimilor ani au fost realizate mai multe proiecte în domeniul dezvoltării profesionale a funcționarilor publici din întreaga țară. Actualmente, cu suportul GIZ este în derulare proiectul „Implementarea sistemului de management al calității”.

În același context Oleg Balan a precizat că, recent, în cadrul Academiei, a fost instituit un serviciu nou – Secția managementul calității, precum și un Consiliu al calității menit să pregătească instituția pentru acreditare internațională în acest domeniu. Cu referire la reforma administrativă, rectorul APA a specificat faptul că: „…în Republica Moldova se impune în mod indispensabil reforma administrativ-teritorială. Tot cu suportul GIZ, am desfășurat la Academie trei foruri tematice privind dezvoltarea locală și regională, unul dintre care având ca tematică reforma administrativ-teritorială a Republicii Moldova”.

Prezent la întâlnire, prorectorul APA, Aurel Sîmboteanu, a menționat despre reformele administrative, care au avut loc în republică în perioada de după declararea independenței și a accentuat necesitatea desfășurării actualei reforme în baza unei concepții științific argumentate.

Christina Otto și reprezentanții MSPL/GIZ, de asemenea, au menționat eficiența colaborării cu Academia de Administrare Publică în domeniul dezvoltării profesionale a personalului din cadrul autorităților publice și și-au exprimat disponibilitatea de a continua dialogul și implementarea unor proiecte comune noi.

************
Proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL) este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Uniunea Europeană, Guvernul Suediei, Guvernul României și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).

Comentarii Adaugă comentariu
Nume, Prenume *:
E-mail:
Comentariu * caractere rămase