Prima   »  Ştiri & Galerii foto   »  Ştirile proiectului » Curând, 6 localităţi din raionul Soroca vor avea iluminare stradală

Curând, 6 localităţi din raionul Soroca vor avea iluminare stradală

  imprimare
22.11.2012   1784 Accesări   GIZ

2200 de locuitori ai comunei Tătărăuca Veche, raionul Soroca nu se vor mai teme să iasă din casă la ore târzii. Asta fiindcă până la finele anului curent, cele şase sate din comună vor beneficia de un sistem modern de iluminare stradală. Costul investiţiei este de peste 2,7 milioane lei. Iniţiativa este gestionată de către Agenţia de Dezvoltare Regională Nord, cu sprijinul financiar şi în parteneriat cu proiectul „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova", al Agenţiei de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ).

În total, vor fi instalate 334 de corpuri de iluminat, bazate pe tehnologiile LED. Acestea vor fi dirijate prin intermediul a 11 dispozitive de evidenţă a energiei electrice. Lungimea reţelelor este de peste 20 de kilometri. Utilizarea unei asemenea instalaţii moderne duce la diminuarea de două ori a costurilor de consum a energiei electrice. Anual, economiile se vor cifra la 117 000 lei anual, faţă de utilizarea soluţiilor clasice, neeficiente din punct de vedere energetic.

„Consider că acest proiect-pilot poate fi replicat și în alte localități din regiunea noastră, deoarece este un exemplu de bune practici. Mai mult ca atât, în contextul Strategiei pentru eficiență energetică, astfel de proiecte se încadrează perfect și, ceea ce este mai important, oamenii vor fi în siguranță pe timp de noapte", susține directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord, Ion Bodrug.

Sistemele de iluminare stradală sunt amplasate pe străzile principale şi în perimetrul instituţiilor publice şi altor locaţii de interes. Pentru a creşte nivelul de informare al populaţiei locale despre acest serviciu, este desfăşurată o campanie de informare, cu genericul „Puterea luminii readuce satul la viaţă".  Astfel, 16 panouri informative au fost plasate în comuna Tătărăuca Veche. Totodată, vor fi distribuite 500 de pliante.

Abordarea campaniei este una „de la uşă la uşă", pentru a favoriza comunicarea cu cetăţenii, care trebuie să cunoască obiectivele, costurile şi beneficiile acestui serviciu public. De asemenea, în perioada de derulare a activităţilor - octombrie-noiembrie 2012 - vor fi organizate 6 audieri publice. 

„Cetăţenii trebuie să manifeste o atitudine grijulie şi economă faţă de sistemele de iluminat instalate. De asemenea oamenii trebuie să acopere cheltuielile minime necesare pentru buna întreţinere a sistemului.", a afirmat Vlad Ghiţu de la Centrul Contact Bălţi, organizaţie non-guvernamentală care desfăşoară campania.   

Serviciul de iluminare stradală va fi gestionat de către întreprinderea municipală „Tătărăuca Service", creată în anul curent. Angajaţii întreprinderii vor fi consultaţi de GIZ pe toată durata derulării proiectului.

Povestea de succes de la Tătărăuca Veche va face obiectul unui film şi a unui ghid despre iluminarea stradală pentru localităţile rurale. Publicaţia va prezenta soluţii tehnice care sunt econome la energie, dar şi întreţinere, şi va fi disponibilă până la sfârşitul anului curent. Campania de promovare a eficienţei energetice în iluminarea stradală este desfăşurată în parteneriat cu Agenţia de Dezvoltare Regională Nord, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor şi Agenţia pentru Eficienţă Energetică.

Pe componenta de eficienţă energetică, GIZ mai susţine un alt proiect-pilot, şi anume optimizarea eficienţei energetice a spitalului din Orhei. De asemenea, administraţiile publice locale sunt susţinute la extinderea şi modernizarea serviciilor publice locale pe alte două domenii de referinţă: aprovizionarea cu apă şi canalizare; gestionarea deşeurilor solide. Suportul proiectului GIZ este acordat prin intermediul Agenţiilor de Dezvoltare Regională. Totodată, proiectul acordă asistenţă la programarea şi planificarea regională. 

Proiectul „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova" este implementat de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ) şi este sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) şi Ministerul Afacerilor Externe al României. 

Comentarii Adaugă comentariu
Nume, Prenume *:
E-mail:
Comentariu * caractere rămase