Prima   »  Ştiri & Galerii foto   »  Ştirile proiectului

Ştirile proiectului

30.11.2018
Comunicatorii MADRM și ADR-uri au acumulat noi cunoștințe și practici în domeniul comunicării strategice
Comunicatorii Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) și celor patru Agenții de Dezvoltare Regională (ADR) au participat la un atelier de lucru, care a avut drept tematică „Tehnici de interviu, reportaj și scriere a istoriilor de succes”. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 27 – 28 noiembrie 2018, în Costești, Ialoveni. Pe parcursul celor două zile de lucru, Ludmila Andronic, instructoarea care a facilitat evenimentul, le-a prezentat participanților cele mai noi practici și cunoștințe în domeniul comunicării strategice. De asemenea, participanții au vorbit despre instrumentele care stau la baza comunicării strategice, audiențe, mesaje, public țintă și cum transpunem o strategie de comunicare într-un plan de acțiuni. Ecaterina Grigorean, ofițer de presă, MADRM: „Atelierele de instruire pentru comunicatori, organizate cu suportul GIZ/MSPL sunt foarte utile, pentru că sunt într-un format restrâns, abordăm subiecte concrete, utile atribuțiilor de funcție pe care le îndeplinim. Acest atelier a scos în evidență obiectivele noii Strategii de comunicare a Ministerului după reforma autorităților publice centrale
913 Accesări   
30.11.2017
Elaborarea Programului Regional Sectorial pentru Dezvoltarea sectorului Aprovizionare cu Apă și Canalizare în UTA Găgăuzia (2018-2025)
La 16 noiembrie în incinta Agenției de Dezvoltare Regională a UTA Găgăuzia a avut loc ședința grupului de lucru privind elaborarea Programului Regional Sectorial pentru Dezvoltarea sectorului Aprovizionare cu Apă și Canalizării în UTA Găgăuzia (2018-2025). Grupul de lucru a fost creat prin ordinul directorului ADR Valerii Ianioglo cu scopul asigurării participării tuturor părților interesate în procesul de planificare regională. Acesta a fost compus din reprezentanții direcțiilor de resort din cadrul Comitetului Executiv al UTA Găgăuzia, Adunării Populare a Găgăuziei, directorii celor mai mari operatori de servicii de aprovizionare cu apă, reprezentanții administrațiilor publice locale, ONG-uri și angajații Agenției de Dezvoltare Regională a UTA Găgăuzia.
321 Accesări   
   
30.11.2017
Parlamentari din Comisia mediu și dezvoltare regională au efectuat vizite de monitorizare în Regiunea de Dezvoltare Centru
Deputați din Comisia mediu și dezvoltare regională și consultanți ai Parlamentului Republicii Moldova monitorizează procesul de implementare a politicilor statului în domeniul dezvoltării regionale și protecției mediului. În acest context miercuri, 29 noiembrie, aceștia au efectuat un șir de vizite de documentare în Regiunea de Dezvoltare Centru. Membrii delegației parlamentare și-au propus astfel să faciliteze dialogul cu instituțiile regionale și locale, să identifice provocările de dezvoltare la nivel regional și să optimizeze efortul instituțiilor statului la toate nivelurile în sprijinirea dezvoltării echitabile și echilibrate pe tot teritoriul Republicii Moldova.
334 Accesări   
30.06.2017
23 angajați ai 18 operatori de servicii de aprovizionare cu apă și canalizare au fost instruiți în domeniul managementului resurselor umane
În perioada 27-29 iunie 2017, 23 angajați ai 18 operatori de servicii de aprovizionare cu apă și canalizare au fost instruiți în domeniul managementului resurselor umane. Sesiunea de instruire a fost organizată în cadrul „Programului național de creștere a capacităților operatorilor din domeniul aprovizionare cu apă și canalizare”. Programul acordă sprijin calificat și eficient întreprinderilor furnizoare de servicii de alimentare cu apă și de canalizare, membre ale Asociației Moldova Apă-Canal (AMAC) și beneficiază de suportul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) prin intermediul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL).
247 Accesări   
   
30.04.2015
În Regiunea de Dezvoltare Nord continuă realizarea Programului regional sectorial în domeniul Eficiența energetică în clădirile publice
A avut loc cel de-al 6-lea atelier de lucru privind implementarea Programului Regional Sectorial (PRS) în domeniul Eficiența energetică (EE) în clădirile publice. În cadrul întrunirii, s-a discutat despre situația actuală a procesului de elaborare a conceptelor de proiecte viabile (CPV)
212 Accesări    ADR Nord   
30.03.2015
GIZ sprijină instruirea în domeniul marketingului regional a partenerilor săi implicați la modernizarea programelor de studiu în domeniul dezvoltării regionale
În perioada 22-28 martie 2015, o delegaţie din 13 reprezentanţi ai instituţiilor de dezvoltare regională şi mediul academic au participat la un training cu genericul „Marketing regional - instrument de dezvoltare regională" în sudul Bavariei, Germania.Scopul acestei activități a fost
167 Accesări    GIZ  
   
30.09.2014
GIZ sprijină instruirea privind dezvoltarea liderismului în administraţia publică
12 angajaţi ai Academiei de Administrare Publică şi ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcțiilor (MDRC) au participat în perioada 22-24 septembrie la cursul de formare a formatorilor privind subiectul „Dezvoltarea leadership-ului în administraţia publică". Această activitate a fost facilitată de formatorii Academiei Nicolae Dumitrescu
465 Accesări    GIZ  
30.09.2014
Proiectul de management al deșeurilor din raioanele Șoldănești, Florești și Rezina s-ar putea inspira din bunele practici din Estonia
O delegație din Republica Moldova a mers în perioada 20-27 septembrie 2014 în Estonia, pentru a desprinde lecțiile învățate în domeniul gestionării deșeurilor solide - practici care ar putea fi aplicate și în proiectul-pilot din raioanele Șoldănești, Florești și Rezina.
179 Accesări    GIZ  
   
30.06.2014
O delegație suedeză în vizită de documentare la un proiect de dezvoltare regională
O delegație suedeză condusă de Henrik Huitfeldt, Consilier, Șef de cooperare pentru dezvoltare, Ambasada Suediei, Chișinău, au efectuat o vizită de studiu la proiectul interregional "Îmbunătățirea sistemului integrat de management al deşeurilor solide în raioanele Șoldănești, Rezina și Florești".Oaspeții au fost
986 Accesări    ADR Centru   
30.05.2013
Sediul reparat al „Apă-Canal Costești”, recepționat de Primăria Costești
A avut loc recepția finală a sediului ÎMDP „Apă-Canal Costești", în valoare de 682.655,01 de lei și cu o suprafață de 300 m2.Edificiul a fost reparat în cadrul proiectului-pilot „Aprovizionarea cu servicii de apă și canalizare a locuitorilor satului Duruitoarea
985 Accesări    ADR Nord